Cum combate un colegiu universitar agresiunea sexuală cu realitate virtuală

Un colegiu universitar din Franța a implementat o soluție inovatoare pentru a combate agresiunea sexuală și a educa studenții despre pericolele la care sunt expuse fetele. Prin intermediul unui program de realitate virtuală, Școala Națională Superioară de Ingineri din Saint-Étienne îi face pe studenți să trăiască din perspectiva unei victime ale unui comportament nesănătos. Acest program, denumit „Consimțământ”, durează 20 de minute și îi pune în situația unei proaspete studențe, Lea, care este victimă a unui astfel de comportament.

Experiența realității virtuale și impactul emoțional

În timpul acestei experiențe, studenții trăiesc viața unei fete care le-ar putea fi colegă, fiind expuși la situații de agresiune sexuală în diferite locații, cum ar fi clasă, campus sau evenimente sociale din timpul serii. „O incursiune în ceea ce este pentru multe tinere, viața lor de zi cu zi”, notează FranceTvInfo, care a citat această descriere.

Experiența a fost testată și de profesori, printre care Krzytsztof Wolski, responsabil cu formarea: „Suntem cu adevărat în locul victimei, cred că asta ajută să simțim mai bine emoțiile.” Christine Jamen, directorul de resurse umane al instituției, a spus că „este mai izbitor când experimentezi decât atunci când vorbești despre asta sau citești lucruri.”

„Ideea este să le vorbim studenților adecvat, nu cu un discurs moralizator”, explică Hélène Pangot, profesor la Mines Saint-Etienne și șef al Misiunii Diversitate, citată de LeFigaro. De la mijlocul lunii noiembrie, cei 250 de studenți din primul an (dintre care 20% sunt fete) din cele două campusuri ale Mines Saint-Etienne (Saint-Etienne și Gardanne) vor fi informați despre utilizarea acestui instrument. Înainte, în timpul vizionării și după vizionare, studenții sunt însoțiți de psihologi.

Citeste si asta:  Acestea sunt lucrurile pe care trebuie sa le faci dupa sex

„Mesajul de transmis este toleranță zero”, mai spune Hélène Pangot. Inițial, doar studenții de la Mines Saint-Etienne au acces la videoclip, care se dorește a fi extins și la alte școli superioare de formare membre ale Institutului Mines-Telecom.

Scenariul a fost scris chiar de studenți, cu ajutorul experților, apoi regizat de actori și de un start-up din Lyon specializat în realitate virtuală. „Poate fi dificil pentru unii oameni să se implice cu succes și să se folosească de empatie. (…) Acolo, nu avem de ales, ne aflăm în pielea victimei, [e vorba despre] efectul Proteus: Când joci un personaj, ai tendința de a-ți însuși caracteristicile, iar noi folosim această pârghie astfel încât să atingă oamenii pe termen lung”, explică Manon Bruncher, director al companiei-partener din Lyon, potrivit sursei citate.

Educația sexuală, „pentru consimțământ”, vine în această școală pentru că, în februarie anul acesta, au fost raportate cazuri de agresiune sexuală. Conducerea unității spune că vrea să abordeze subiectul în mod direct. Luna trecută, guvernul francez a anunțat un plan național de acțiune împotriva agresiunii sexuale în învățământul superior.

Frédérique Vidal, ministrul Învățământului Superior, Cercetării și Inovării, a anunțat pe 15 octombrie un plan de 7 milioane de euro pentru combaterea violenței sexuale în colegiile universitare și universitățile din Hexagon. „Lucrurile se vor schimba”, asigură ministrul. Măsurile sunt decise după dezvăluirea a 100 de acte de hărțuire sexuală, agresiune sexuală și viol în cursul anului universitar 2020-2021, în cadrul prestigioasei școli de inginerie Centrale Supélec din Paris, potrivit FranceTvInfo.

Citeste si asta:  7 moduri de a te simti sexy

„Violența sexuală la universitate au fost subiecte tabu”, estimează ministrul, care precizează că multe universități și colegii au înființat departamente de soluționare a cazurilor, însă chiar și acestea „au fost folosite foarte puțin.”

În fața acestei situații, Ministerul Învățământului Superior își dorește „să facă un nou pas în sprijinirea victimelor, ascultarea și preluarea tuturor situațiilor.” Acest plan este organizat în jurul a patru axe și cuprinde 21 de măsuri, informează sursa menționată anterior.

Prima axă se referă la un „plan masiv” de formare și conștientizare a tuturor celor implicați în predare și cercetare, în special „pentru centralizarea situațiilor.” „Un consiliu de disciplină [la universitate] știe să gestioneze o fraudă de examen. Dar nu știe să gestioneze ceea ce se întâmplă în timpul unui weekend”, potrivit doamnei ministru Frédérique Vidal. Studenții vor avea un modul de formare online, iar președinții și directorii unității vor fi informați despre acest lucru.

De asemenea, mecanismele de raportare vor fi consolidate, grație în special unei unități specifice, „de sprijin juridic” din cadrul Ministerului Învățământului Superior, Cercetării și Inovării, „pentru a sprijini [victimele] în depunerea unei plângeri.” Un alt mecanism va fi înființat pentru studenții din domeniul sănătății, în colaborare cu Ministerul Sănătății. De asemenea, va fi inițiat un parteneriat cu 3919 (n. red. linia telefonică de sprijin pentru femeile agresate din Franța) și Federația Națională a Centrelor de Informare privind Drepturile Familiilor și Familiilor (FNCIDFF) „pentru creșterea numărului de puncte/sedii de raportare [a cazurilor] și ascultare [a victimelor]”. În final, va fi pus acordat sprijin financiar pentru unitățile care doresc să înființeze mecanisme specifice.

Citeste si asta:  Sex poate fi dureros? Iata care sunt motivele

Notă: L’École Nationale Supérieure des Mines de Saint-Étienne este specializată în formarea de ingineri și membră a Institutului Mines-Telecom, arondat Ministerului Economiei, Finanțelor și Informaticii. ENSMSE face parte din ciclul de învățământ universitar, conform structurii sistemului de Educație Francez – sursa.

La rândul lui, Institutul Mines-Telecom este o universitate cu mai multe structuri – colegii universitare, care urmează liceului – arondate, de tip Grand établissement care formează studenți în inginerie și tehnologii digitale, aflat sub tutela Ministerului care se ocupă de industrie, adică Ministerul Economiei, Finanțelor și Informaticii din Franța – sursa.

Identitate protejata

Distribuie daca ti-a placut!
Nu cunosti termenii sexuali din acest articol? Cauta-le definitia pe CeInseamna.net si lumineaza-te!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *