Cum sa te pregatesti pentru prima intalnire

Ai cunoscut o persoana deosebita si iata ca ai sansa de a face o impresie placuta. Pregatirea pentru prima intalnire poate fi insa un calvar, daca nu abordezi lucrurile pas cu pas si cu mult calm.

Fa-ti “temele”

In zilele dinaintea intalnirii, pune-te la curent cu toate evenimentele importante care s-au petrecut, toate barfele mondene sau subiectele fierbinti. Astfel, vei putea cu usurinta sa incepi o conversatie placuta si captivanta si vei fi in masura sa impresionezi datorita cunostintelor tale. Daca ai cunoscut respectiva persoana pe Internet folosind un chat sau alte canale de comunicare, poti relua conversatia pe care ai avut-o online, pentru a usura startul conversatiei. Este bine sa memorezi si cateva bancuri la moda sau mici glumite care vor face intalnirea mai relaxanta.

Revigoreaza-te

Fa-ti timp pentru cateva exercitii fizice inaintea zilei primei intalniri, fie ca e vorba de yoga, cateva flotari sau alergari usoare. Acestea iti vor tonifia atat trupul cat si psihicul. Hraneste-te bine si dormi suficient. N-ai vrea sa mergi la prima intalnire cu ochii incercanati si cu o senzatie de foame mai puternica decat dorinta de a cunoaste persoana respectiva.

Alege-ti hainele din timp

Ar trebui sa ai pregatite dinainte cateva variante vestimentare, ca sa nu intri in panica in ultimul minut, cand iti vei da seama ca ai o pata generoasa de cafea pe camasa ta preferata. In plus, vei avea sansa sa decizi ce tinuta vestimentara ti se va potrivi cel mai bine si care va fi cea mai confortabila, in functie de starea de spirit din ziua intalnirii.

Citeste si asta:  Tipuri de barbati….de evitat

Pregateste-ti look-ul

In ziua intalnirii, fa-ti un dus sau o baie cu spuma in cada. Ai nevoie de relaxare. Asigura-te ca ai parul si unghiile curate. Ar trebui sa mirosi bine dar nu foarte puternic. Evita lotiunile dupa barbierit puternice sau parfumuri grele; persoana cu care te intalnesti ar putea fi alergica. Doamnele sau domnisoarele ar trebui sa aplice un machiaj usor, pentru a avea un look natural si ingrijit.

Daca lucrurile merg bine, gandeste-te ca in scurt timp te va vedea si fara machiaj si vei vrea cu siguranta sa te recunoasca… Cu putin timp inainte de a pleca la intalnire, spala-te pe dinti pentru a avea un zambet frumos si o respiratie proaspata.

Gandeste pozitiv

Cu siguranta vei vrea sa-ti amintesti cu bucurie de aceasta intalnire. Nu incepe sa iti faci griji despre ce dezastre s-ar putea intampla, pentru c? astfel lucrurile de care te temi, chiar se pot intampla. Daca ai o stare nervoasa inainte de intalnire, suna un prieten, urmareste comedia preferata, asculta cateva melodii care sa te binedispuna, detasandu-te astfel cu usurinta, de stresul primei intalniri. Poarta-te natural si concentreaza-te pe distractie si lucruri placute. Astfel, totul va merge asa cum ai sperat.

Cateva sfaturi si avertismente:

  • Relaxeaza-te si incearca sa fi tu insuti.
  • Uneori, chiar si cu cea mai buna pregatire, prima intalnire poate deveni un dezastru. De aceea este bine sa ai un plan de rezerva in caz ca ceva nu merge. Suna un prieten bun care sa te poata suna inapoi la o ora prestabilita si astfel ai o scuza credibila pentru a putea pleca de la intalnire mai devreme, in caz ca lucrurile merg prost. Ai putea incerca de asemenea, sa dai dovada de sinceritate spunandu-i celuilalt ca nu crezi ca lucrurile vor merge bine si ca ai vrea sa pleci.
  • Pentru o prima intalnire este o idee buna sa te intalnesti luand masa de pranz in loc cina. Astfel, daca lucrurile nu merg bine, nu-ti vei strica intreaga seara.
  • Ia cu tine un prezervativ. Indiferent ca intentionezi sa-l utilizezi sau nu, este mai bine sa fi pregatit(a), decat sa se incheie totul cu responsabilitati pe care nu le vrei.
  • Nu uita ca nu exista o a doua sansa de a face o prima impresie.
  • Nu te pune intr-o situa?ie compromitatoare. Cei mai multi oameni sunt de incredere, dar violul este din pacate, un fenomen real.
  • La prima intalnire stabileste locul intr-un cadru public (restaurant, film, club, mall, etc).
  • Accepta numai bauturi servite dintr-o sticla nedesfacuta sau care a fost deschisa de tine, in fata ta, sau de catre un tert (barman, ospatar). Din pacate, exista substante care pot fi adaugate in orice bautura, fara nici o diferenta vizibila la gust. Daca ai suspiciuni in acest sens, cere o bautura noua.
  • Daca simti ca ceva este in neregula, increde-te in instinctele tale si politicos dar ferm, incheie intalnirea imediat.
  • Asigura-te ca ai mereu un telefon mobil si bani pentru un taxi, astfel incat niciodata sa nu te bazezi pe celalalt, pentru a te intoarce acasa.
Distribuie daca ti-a placut!
Facebook
Google+
Twitter
Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *