Trei forme de iubire conform psihologului Andra Tanasescu

Psihologul Andra Tanasescu sustine ca exista trei forme de iubire. Foarte multe persoane sunt confuze in privinta relatiei de cuplu iar pe masura ce crestem sau ne dezvoltam tot mai putine persoane au ocazia sa inteleaga ce inseamna iubirea cu adevarat.

Iata care sunt cele 3 forme de iubire

Psihologul Andra Tanasescu sustine ca trebuie sa privim iubirea din trei unghiuri diferite, si anume: iubirea de spirit pe care o traim zi de zi, relatia de cuplu si iubirea de sine.

Iubirea de sine statatoare

Iubirea este un termen foarte greu de definit pe care cu totii il intalnim.  Cu toate astea cu totii traim acest sentiment si ne putem concecta cu el.

“Din experiența umană, iubirea este descrisă ca o stare resimțită în întreaga ființă, o atitudine și un fel de a fi, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă. Personal, consider că este toate aceste lucruri, precum și un stil de a te raporta la viață într-un mod sănătos, orientat către creștere și vindecare, împreună” a spus Andra Tanasescu

Relatia de cuplu

De cele mai multe ori luam acelasi tipar relational de la parintii nostri. Ceea ce invatam de la persoanele din viata noastra despre iubire ajungem sa traim in relatia de cuplu.

“Am fost întrebată de o persoană cum poate să îi arate iubitei cât de mult o iubește. Întrebarea în sine m-a fascinat, pentru că am realizat că mulți dintre noi nici măcar nu am fost încurajați să purtăm astfel de discuții cu partenerul nostru. În toate ședințele de terapie în care am lucrat cu cupluri sau pe tema asta, am descoperit că majoritatea nici măcar nu discutau între ei provocările. Veneau să caute o soluție din afară, fără să fi avut întâi o discuție în cadrul cuplului. Din acest motiv, încurajez discuțiile deschise, lăsând prejudecățile din ambele părți. Cu toții suntem oameni: predispuși la a face greșeli, predispuși la a răni prin acele greșeli, cu un trecut în spate, cu un bagaj emoțional despre care poate nu vorbim sau îl facem să pară mai mic decât este. Evident că putem să ne judecăm, este cea mai simplă și rapidă acțiune. Însă, pentru o relație sănătoasă și echilibrată, este mai util să trecem peste primul impuls și să ne privim pe noi înșine, apoi relația, să căutăm să înțelegem înainte de a judeca” a mai spus Andra Tanasescu.

Citeste si asta:  DJ sau formatie la nunta?

Iubirea de sine

Atunci cand esti increzator, fericit sau implinit cu tine iti vei putea construi un alt tip de relatie. Relatia de cuplu cu o persoana care nu isi acorda suficient de multa atentie este destul de dificila. “Toate lucrurile pe care le-am menționat țin mai întâi de procesul personal de autocunoaștere, care vine dintr-o iubire de sine profundă. Dintr-o dorință primordială de a ne cunoaște, de a ne vindeca și debarasa de rănile trecutului și din a deveni cea mai bună variantă a noastră, zi de zi. Așadar, cred că iubirea de sine este piatra de temelie a oricărei relații și atât timp cât este făcută conștient, asumat și susținut, nu este egoism, ci altruism – o faci pentru binele tău și inevitabil impactează pozitiv propria relație de cuplu” a concluzionat Andra Tanasescu.

Distribuie daca ti-a placut!
Nu cunosti termenii sexuali din acest articol? Cauta-le definitia pe dexonline.net si lumineaza-te!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *